Reacția lui Argăseală după amenda primită de Steaua:** „Nu s-a pus problema suspendării stadionului!” Ce zice despre încercarea de lovire a lui Herea

Reacția lui Argăseală după amenda primită de Steaua:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele economic al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marți, la ieșirea de la Comisia de Disciplină a LPF, că nu au existat motive pentru suspendarea stadionului grupării „roș-albastre”, în urma incidentelor de la meciul cu Rapid.

Arată că ești suporter adevărat și câștigă 30 de tricouri originale Steaua, Dinamo sau Rapid!

„În urma analizării situației de la meci s-a aplicat o amendă de 20.000 de lei. Nu s-a pus niciodată problema suspendării stadionului, pentru că nu a existat niciun motiv. Noi ne-am expus argumentele și au fost susținute și de raportul observatorului”
, a spus Argăseală.

Oficialul stelist a negat faptul că mijlocașul rapidist Ovidiu Herea ar fi fost lovit de suporter la finalul meciului de luni.

„Suporterul este identificat, însă în momentul de față el nu a comis niciun fel de abatere. El este monitorizat. Când o să existe acea greșeală a unui spectator, el o să fie sacționat de autorități conform Legii 4. Herea nu a fost lovit. O firmă de pază care își face foarte bine datoria nu cred că putea să aibă asemenea probleme. Au monitorizat foarte bine situația și au rămas în contact permanent cu Jandarmeria. Observatorul de joc explică în raport că domnul Constantin Zotta l-a informat că unul dintre rapidiști a fost lovit, iar în memoriul Rapidului se spune că observatorul i-a informat. Trageți și voi concluzia. Toată lumea a văzut că jucătorul nu a fost lovit”, a precizat Argăseală.

Clubul Steaua București a primit, marți, o penalitate financiară de 20.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a LPF, în urma incidentelor de la partida cu Rapid București, scor 1-0, din etapa a IX-a a Ligii I.

Fanii steliști au afișat următoarele bannere: „Aripi negre colorate în peluze adunate”, „Tricouri noi, să fiți băieți, astăzi purtați… Dar oare după meci, câți dintre voi le și spălați”, „1923 cea mai tare frecvență pentru «ultrașii» fără potență”, „www.fcrd.rom”, „Nu răgușiți și nu vă agitați / mâine după fier vechi tre’ să strigați”, „Avem deasupra noastră dovada că poliția franceză își face treaba”, ultimul în contextul în care galeria Stelei se află la peluza sud, iar în zona de deasupra sunt suporterii Rapidului.

Suporterii rapidiști au aruncat cu șapte petarde din peluză înspre fanii stelei de la inelul I, iar în minutul 6 fanii roș-albaștri de la peluza sud au vrut să se ducă peste susținătorii giuleșteni. Ei au fost opriți de către jandarmi, care au creat un cordon la ieșirea de pe inelul I. Fanii Stelei au mai încercat să se ducă de două ori peste suporterii rapidiști, jandarmii fiind nevoiți să folosească bastoanele din dotare.

La finalul partidei, suporterii steliști de la tribuna 0, care se aflau în zona gurii de tunel ce duce la vestiare, i-au scuipat și înjurat pe jucătorii rapidiști, iar unul dintre ei a încercat să-l lovească pe mijlocașul Ovidiu Herea.

FC Rapid a depus, marți, un memoriu la Comisia de Disciplină a LPF pentru lovirea mijlocașului Ovidiu Herea de către un suporter stelist și pentru instigare la ură rasială la stația de amplificare a Arenei Naționale.

„Am vorbit cu observatorul de joc (n.r. – Gheorghe Nedelescu) imediat cum am văzut că Herea a fost lovit și i-am comunicat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că a notat în raport, inclusiv declarația lui Herea. Pentru că i-a luat și o declarație jucătorului referitor la lovire. Iar Herea i-a spus ce s-a întâmplat, adică ce s-a văzut foarte clar și pe imagini, că a fost lovit în cap cu mâna de unul dintre suporteri. Noi vom depune astăzi la Comisia de Disciplină un memoriu pentru lovirea jucătorului precum și pentru instigare la ură rasială la stația de amplificare a stadionului”, a spus Zotta.

Surse din cadrul LPF au declarat pentru MEDIAFAX că observatorul Gheorghe Nedelescu a notat în raportul său că, la ieșirea de pe teren, mijlocașul Ovidiu Herea a fost lovit cu mâna de un suporter stelist de la Tribuna 0 a Arenei Naționale. În schimb, observatorul nu a notat și incidentul provocat de crainicul echipei Steaua, Gabriel Safta, care a scandat la stația de amplificare „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani”, după care i-a lăsat pe fanii „roș-albaștrilor” să continue „cântarea”.

Echipa Steaua București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Rapid București, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Națională, printr-un gol marcat în minutul 90+6 și revine pe primul loc al clasamentului.

Mediafax

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×